Category: Povestiri

De ce scriu? Pentru că uneori așa îmi vine. Pentru că am idei. Pentru că îmi place. Pentru că nu mă pot lăsa. Cam astea ar fi versiunile scurte ale răspunsului. Versiunea lungă este că, deși nu am mereu inspirație, asta știu cel mai bine să fac: să scriu. Din...

Distanța dintre mine și ea este doar un geam de sticlă ce reflectă lumina, de altfel puțină, în camera mică. Nu e mare lucru pe lângă mine… măsuța de toaletă din față, o canapea lângă… Și multe lucruri împrăștiate. Mă uit în oglindă, însă acolo nu sunt eu. Sunt ceea...

Despre mine se spune cel mai des, pe față, pe dos și pe la colțuri, că am imaginație. Că sunt creativă. Dar mie nu mi s-a părut mereu așa. Am fost un copil timid, care a crescut într-un adult introvert. Nu am știut niciodată ce fac sau ce vreau să...

Îi plăcea să se plimbe. Mult. Asta, desigur, înainte să o cunoască. Îi plăcea să se plimbe vara pe la marginea satului, pe lângă iazul bogat în pește, să stea la discuții cu pescarii care se bucurau mereu să îl vadă. Zilele se topeau la început în negură iar apoi...

CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis. https://dexonline.ro/definitie/catharsis/definitii Vorbea și îmi zâmbea verde, cu ochii ăia cu pupile atât de dilatate încât păreau reclame la droguri. Ce văzusem la el? Arăta...

I-am deschis ușa încă leșinată de somn, într-o dimineață în care soarele nu ieșise încă, deși era vară. A intrat sprintenă, mergând legănat. Nu o mai văzusem niciodată așa, dar totuși arăta incredibil de familiar. Deși era încă întureric afară, Vina mea purta niște ochelari imenși, care îi ascundeau ochii...

Era trecut de miezul nopții când a bătut la ușă. Am înlemnit. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că o să apară tocmai Iertarea, în carne și oase. Nu mai auzisem de iertare de cel puțin 5 ani și acum…Era în fața mea, desculță, într-o rochie lungă, neagră, cu...

Am înlemnit. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că la ușă apare tocmai Fericirea, în carne și oase. Nimeni nu mai auzise de Fericire de cel puțin zece ani și acum…Acum era în fața mea. Părea slăbită, dar… fericită. Parcă se mai înălțase în toți acești ani iar acum...

Cetatea este sus de tot, pe munte, abia vizibilă printre brazi de aici, de unde mă aflu.  Înaintez, în rochia grena, udă, grea, care mi se lipește de picioare la fiecare pas, pe drumul pe care probabil odinioară intrau trăsuri. Sub picioarele mele, pietrele, negre ca smoala, mari, aproape că...

În spatele casei bunică-sii, în grădină, sub părul atât de înalt că în copilărie nu-și amintea să-i fi văzut vreodată vârful, era un beci. Săpat în pământ. Adânc tare, să fi fost vreo 4 metri. Acoperit cu snopi mari de stuf, așezați ca în formă de cort. Coborai pe scara...