Dănuț
Îi plăcea să se plimbe. Mult. Asta, desigur, înainte să o cunoască. Îi plăcea să se plimbe vara pe la marginea satului, pe lângă iazul bogat în pește, să stea la discuții cu pescarii care se bucurau mereu să îl vadă.
Zilele se topeau la început în negură iar apoi întuneric, toamna trecea de parcă nici nu fusese vreodată și se trezea hoinărind ulițele pline de zăpadă. Și era prieten cu toți vecinii. Se bucurau de la mic la mare să îl vadă, să îl invite în case apoi cu ei la masă, își împărțeau cu el puținul.
Ea? Pe ea o cunoscuse în ziua aceea blestemată, ziua accidentului. Un șofer grăbit îl lovise, zvârlindu-l pe marginea drumului. Nici măcar nu încetinise să vadă dacă e bine. Își amintea și acum, de parcă tocmai se întâmplase, zgomotul metalic și surd, al caroseriei, zdrobind în el cu forță. Și apoi o voce caldă, blândă, îngrijorată, ridicându-l cu băgare de seamă, întrebând dacă e bine, dacă îl doare ceva. L-a dus la medic, deși la început el s-a opus : nu avea chef de oamenii ăia cu halate albe, cu măști, sobri. Dar pe Ea nu a mai putut să o refuze. S-a supus. L-a luat și la ea acasă și i-a dat și să mănânce. Deși nu prea avea el chef de mâncare.
La început au spus că e bine. Totul părea OK. Dar nu se simțea de parcă era bine. Apetitul nu mai revenea, nici vlaga, rămânea apatic. Cu fiecare vizită, ea plângea tot mai mult și tot mai amar. Îl îmbrățisa tot mai strâns, îi spunea că s-a îndrăgostit de el și ochii lui verzi din secunda în care i-a văzut prima dată, îl mângâia pe creștet. Și uite așa, chiar dacă toate îl dureau tot mai mult și tot mai tare, era fericit. Era iubit. O avea pe ea, zeița care îl salvase când toți îi întorseseră spatele, când nu-l mai chema nimeni la masă ori la pescuit.
Așa că i-a înțeles decizia. Și ar fi vrut să îi spună că s-a gândit bine, că și el o iubește, că îi mulțumește că nu îl mai chinuie. Dar tot ce a mai văzut în ultimele clipe în loc de asta a fost ecusonul medicului care îi făcea injecția: Dr Vet Popovici. Și a simțit o lacrimă caldă, de dor, prelingându-se de pe obrajii ei pe mustățile lui aproape adormite. Apoi, liniște.
