Author: lucianacorlan
Ce se întâmplă la X medic – controlul
Anul ăsta am fost, deja, foarte des la medic. La unele specializări am fost prima dată, cu bolitinu în bocceluță și inima cât un paduche, pentru că nu știam ce urmează să se întâmple, iar clipurile de pe net erau fie super specializate fie spuneau că de ce e bine să te duci, fără să îmi spuie mie, muritorul, ce anume se întâmplă exact acolo. Așa că am zis să notez să știe și alții. Să fiu eu pentru alții sursa de informații și liniște de care am avut nevoie atunci când căutam.
Despre 2023
Despre 2023 sunt multe de spus, deși pe undeva simt că am făcut puține. Și făcând așa o retrospectivă îmi dau seama că iar tind să mă subestimez. S-au anulat, ce e drept, o grămadă de treburi. Dar am și făcut mai multe ca niciodată. Și sunt foarte recunoscătoare că...
Voluntar la Red Panda
De pe la începutul lui Octombrie sunt voluntar la Red Panda. Mă duc și plimb cățeii. Am început pentru că mergea colega mea de la Social Responsibility și mi-a plăcut ideea. Iar în scurt timp a devenit rutină, iar acum nu îmi pot imagina weekendurile fără ei. Am învățat să...
4 evenimente la care abia astept sa ajung toamna asta
Toamna asta se anunță pentru mine bogată în evenimente de Social Media. Bogate în felul meu, de om introvert, care abia s-a acomodat cu întorsul la birou și viața agitată din BC (Before Covid). Dacă am ratat Digital Divas la mustață, la următoarele 4 evenimente mi-am confirmat prezența și sper...
Îmi amintesc
Îmi amintesc de prima zi de liceu. Eram încă o adolescentă timidă și mă temeam să mă bag în seamă, să ies în evidență, să mă prezint. Eram cu vreo 10 kilograme mai măricică. Numai bine cât să fiu complexată, pentru că în viață, mereu când m-am îngrășat, am pus...
La prima vedere
Era o zi de mai când m-am îndrăgostit de ea la prima vedere. Cred că 22. Urcasem la etajul 2, în Cărturești Carusel, relaxată, cu cărțile la subraț. Dar pentru că nu ajunsese încă, m-am mai bâțâit puțin printe etaje. Apoi mi-am dat seama că lumea fremăta în jurul unei...