Catharsis

CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis.

https://dexonline.ro/definitie/catharsis/definitii

• Ce mai faci? Arăți foarte bine, arăți liniștită. Mereu mi-a plăcut cum îți stă cu ruj roșu, ți-am mai zis? Femeile arată mereu bine cu ruj roșu, dar tu… hoșcuța mea.

Vorbea și îmi zâmbea verde, cu ochii ăia cu pupile atât de dilatate încât păreau reclame la droguri. Ce văzusem la el? Arăta exact ca atunci când îl cunoscusem. Aveam 27 de ani, iar el 24. Atâția ani…

• Nu mai sunt hoșcuță de ceva timp. De ce m-ai adus afară?
• Păi nu știu… nu ne-am văzut de așa de mult timp, s-a terminat atunci așa brusc, nu mi-ai dat nici o explicație…
• Nu s-a terminat brusc. Ți-ai băgat demisia și te-ai depărtat, ai încetat să mai răspunzi, să mai știi când ne vedem, să îți faci timp doar de prietena aia a ta și de tipul cu care îți jucai chestiile alea video…
• Păi da, începuse șefa să mă enerveze. Tot avea pretenții să fiu politicos, să nu mă mai rățoiesc la oameni, să nu mai întârzii…Mie nu îmi plac chestiile astea…
• Așa că ai preferat să stai pe banii părinților.
• Da măi Bestie. Și nu puteam să le cer să mă tot aducă la București… să le fac program…
• Veneau oricum în fiecare dimineață în oraș. Le făceai program când mă aduceau la voi. Sau când te aduceau la ea.
• Care ea?
• Prietena cu care te bucurai că mă înțeleg. Dar nu mă înțelegeam, nu? Compară asta cu Luciana? Cine dracu te credeai? Nu cred că realizezi: ȘTIU că mă bârfeați.
• Hai mă.. acuma nu o lua și tu așa… nu voiam să se simtă amenințată de tine… sau să fie geloasă sau ceva… mai ales că noi arătam atâta de bine împreună… și încă cred că am mai arăta.. ia, ia să facem o poză să-i trimit lu…

Bănuiam numele pe care urma să îl spună și nu îmi venea să cred. Cum poate un om să se schimbe atât de mult și să rămână exact același? Simțeam că se face iar vid și că gaura neagră de care credeam că scăpasem încearcă iar să mă înghită, că mă îmi strânge pieptul încercând să stoarcă și ultima lacrimă. Dar jurasem că nu avea să mă vadă plângând. Iar vidul a devenit furie.

• Să mori tu?!?! Nu vrei în loc de selfie, poate să încercăm o explicație? TU ai plecat! Nu s-a terminat brusc! Am început să cer explicații și ai plecat. Și tot tu mi-ai dat mie block.
• Uite la asta nu mă așteptam de la tine! Te știam mai blândă. Te-a stricat terapia aia! Nu mai exagera și tu acuma. Ea a fost mereu doar o prietenă. Nouă ne mergea foarte bine, așa de bine că nici nu îmi venea a crede. Și am avut nevoie de timp să mă obișnuiesc cu ideea și am zis că mai bine să luăm o pauză. Am vrut după aia să îți mai dau add, dar…
• Nu ai putut pentru că am profilul blindat. Un pic de simț de răspundere nu avem și noi? O scuză, o ceva, un de ce morțișorii tăi mi-ai zdruncinat încrederea în oameni, de ce orice vrei tu, dar un de ce? De unde Doamne iartă-mă știi de terapie?
• Îți citesc blogul… știi, ar trebui să mai încercăm să ne vedem, nu? Vii la mine la o bere, vorbim despre Harry Potter, mai râdem de ai noștri…
• E târziu pentru asta. E foarte târziu.

Când a coborât ochii să vadă ora pe telefon, am știut că e timpul să mă întorc la prietenii mei. În cafenea, un Obliviate mă aștepta cuminte lângă Numele de Cod

Povestire scrisă de dragul unui exercițiu de creativitate, pentru a-mi explora capacitatea de a scrie conflict. Orice asemănare cu personaje din viața reală este complet imaginară, neintenționată și neîntâmplătoare.