Mi-am făcut Vision Board pentru prima dată
Un vision board, pentru cei care se întâmplă să nu știe, este un panou cu obiective exprimate printr-o colecție de imagini. Am văzut la Ramona și am zis să încerc și eu. Se pot folosi cărți poștale, citate, poze, ce vrea sufletul tău. Se poate crea cu țeluri pe termen mai lung sau mai scurt. Eu o să încep momentan cu anul ăsta. După aia vedem.
În momentul ăsta este salvat ca ecran pe laptopul personal, dar mă gândesc să îl printez în format ceva mai mare, să îl pun la vedere în cameră. Ideea era să fie la vedere și acolo, dar nu prea mă uit la ecranul ăla așa, fără ferestre. Deci CLAR trebe făcut mai vizibil. Se face ușor în Canva. Cauți Vision Board la Templates și se găsesc o gramadă, gratuite, gata făcute, în care poți apoi să înlocuiești cu imagini mai potrivite ție.
Am vrut ca cel puțin jumătate din imagini să mă arate, pentru că obiectivele sunt legate de cum îmi petrec timpul liber deja (puzzles, acuarele, blog, plimbărele, voluntariat), de cum sper să îl petrec mai mult (sală, stream și călătorii) și treburi de îmbunătățit (economii, organizare, sănătate, alimentație, pilit un pic garderoba). Și îmi doresc și un tatuaj. Deja îmi fac unul pe an de vreo 3 ani. Nu aș vrea să întrerup tradiția! De acuma să vedem cu ce!
Vreți mai pe larg? Biiiiiine! Hai că vă zic!
Deci avem categoria HOBBY. Am descoperit în ultimul an marea și infinita plăcere de a face puzzle. 3D sau jigsaw. Nu discriminez. Și îmi mai place să pictez. În acuarele. Anul ăsta sunt chitită să folosesc cât mai multe dintre acuarelele din colecție.
Sper să economisesc mai mult față de anii trecuți. Deja am un No Buy pe rol pe tema asta. Și am pus la cale și câteva strategii care să mă ajute să economisesc! Dar asta e altă poveste.
Pentru capitolul sănătate, deja știu unde și cu cine fac sală din februarie. Am la bord vreo 12 ședințe de Kineto, să îmi corectez postura. Anul trecut mi-am făcut revizia tehnică aproape completă. Mănânc sănătos, dar trebuie să am grijă la calciu și vitamina D. Pentru mine grija la sănătate este o necesitate, pentru că stau prostuț cu calciul din oase, iar mișcarea ajută mult. Vreau să fiu sigură că fac corect și nu mă accidentez pe acolo, de unde și nevoia mea de antrenoare.
Două tatuaje se plănuiesc anul ăsta: trebuie un pic refăcute sprâncenele (să văd unde) și cel artistic, deja tradițional (eu merg la Lory, la The Shepherd Ink).
Mi-e dor de voluntariat. De obicei merg la ce plantări apuc și la căței, la Red Panda. Și poate mai găsesc timp să mă implic în campanii la muncă.
Avem și o domnișoară în costumaș, pentru că în ultimii ani mi-am dezvoltat, zic eu, stilul. Și vreau să continui să o fac anul ăsta. Visez la un costumaș mai așa, mai office, pentru că ceea ce port se duce în zona casual elegant, cu piese clasice, în culori de toamnă caldă aș zice.
Cât despre zona de Social Media, ce să zic? Am un canal de Twitch unde pun laolalta puzzle-uri sau joc chestii ușurele. O comunitate micuță și drăguță, de unde am lipsit în ultima vreme și vreau să mă întorc în Februarie. Când am început transmiteam și în timpul săptămânii, dar cred că acum va fi în weekend, pentru că de când cu kineto adorm înaintea găinilor…
Încerc să mă plimb cât de des și sper ca o dată pe lună să călătoresc undeva. Adică să ies dintre betoane, în ceva drumeție.
Sunt foarte prezentă pe Instagram în schimb, unde am o comunitate mică și elegantă, de femei mișto și câțiva bărbați pe măsură.
După cum vedeți, nu sunt aspirații multe, dar sunt voinice! Voi ce planuri aveți pe anul ăsta?
