Cu capul gol

Am plecat de dimineață. Partea bună la planurile pe care le fac când sunt sociabilă este că niciodată nu le-am regretat. Va fi, așadar, bine. Și azi. Mergem pe Măgura Mare. urcăm pe lângă Bran, după ce am văzut Grota Reginei Maria. Cică aici s-ar fi odihnit cândva inima ei.

Traseul începe abrupt, urcând în pantă. Și treptat, pe măsură ce încep să gâfâi, lumea dintre betoane dispare. Sunt atentă pe unde calc, să nu alunec, mă uit unde să pun piciorul să urc mai lin. Aici, în soarele de iarnă care ne mângâie rece, nu sunt facturi, nu este birou, nu sună nimeni. Mă gândesc dacă ar fi mai bine să îmi iau gheruțe. Sau niște bețe de trekking. Dar nu, că bețe am mai folosit. Or fi mai buni niște bocanci mai „de dizainăr”? Dar nu, că văd că sunt oameni și cu una și cu alta și tot alunecă un pic.

Traseul continuă agale. Ba urcăm în pantă, ba traversăm porțiuni line, unde ne oprim să admirăm peisajul pe care, oricât aș încerca, nu reușesc să îl surprind la fel de frumos în poze. Oare când o ajunge lavaliera aia de pe eMag? Oare să iau stabilizator? Uite ar fi bun să surprind momente din drumeție cu camera din față, fără să hurducăie imaginea. Ia să văd ce zic fetele…

Și, încet, pe măsură ce avansez și mușchii continuă să ardă, mintea se golește. Sunt cu fiecare pas mai atentă și mă uit uneori unde-s fetele sau dacă cei din urmă coboară și ei în siguranță. Când grupul încetinește încerc să mă opresc și eu. Copacii au ceva ce te face să înțelegi de ce au fost personaje pentru Lewis și Tolkien, încremeniți în timp, dar parcă ar ține cu rădăcinile lor Sufletul Lumii.

Aici, sus, sunt cu capul în nori, cu nasul roșu, cu simțurile ceva mai ascuțite ca acasă. Îmi mai vine câte o idee de text și-mi spun să notez pe telefon, să nu uit. Dar nu o fac, că uite iar vine o pantă iar și trebuie să pășesc cu grijă.

Cu alte cuvinte, îmi place să fiu aici, pe munte, din aceleași motive pentru care îmi place să scriu, să citesc, să fac voluntariat: să mai iau puțină suferință și de aici. Să am capul gol de gânduri și să mă exprim prin degetele cu care tastez texte, întorc pagini, mă sprijin de copaci să nu cad sau să pun pământ pe lângă rădăcina vreunui puiet cu grijă.