Îmi amintesc
Îmi amintesc de prima zi de liceu. Eram încă o adolescentă timidă și mă temeam să mă bag în seamă, să ies în evidență, să mă prezint. Eram cu vreo 10 kilograme mai măricică. Numai bine cât să fiu complexată, pentru că în viață, mereu când m-am îngrășat, am pus burtă și fund. Mă credeam prostuță. Nu foarte, dar mai prostuță decât eram de fapt.
Nu îmi amintesc exact ziua întreagă, dar îmi amintesc FOARTE bine că în ziua aia am început să simt, în sfârșit, că aparțin unui grup. Totul a început cu o fată blondă, ușor creață, cu bretonel și ușor mai scundă decât mine. M-a văzut singură și stingheră într-un colț:
- Nu sta tu singură acolo! Vino încoace! Așa, stai aici lângă noi. Hai că trebuie să apară și diriga.
Următorul îndemn a venit de la o fată mai înaltă ca mine, mai impunătoare, cu păr lung de tot, prins într-o coadă care îi șerpuia pe spate și ochi verzi:
- Aoleu! Da acolo te-ai pus? Vino mai în față, că uite este un loc între noi!
Și m-am mutat în banca a doua, într-o sală în trepte, ca un amfiteatru, cu mese la care încăpeam 3: eu, ea și un coleg. Urma să ne dăm seama că mamele noastre au stat în același salon de spital, că de fapt suntem născute în aceeași zi, la vreo 8 ore distanță.
Au existat, desigur, fel de fel de drame timp de 4 ani, certuri prostești pe subiecte puerile, împăcări, prietenii și alianțe. Dar, așa cum am spus și în discursul (ceremonios de altfel) de la finalul liceului, am adorat că în acel grup de adolescenți cum nu se poate mai diferiți unii de alții, nu am avut un prost al clasei. Deși eram cu toții clovni într-un fel sau altul.
Pentru mine, oamenii ăia au fost începutul recâștigării încrederii în mine. Cineva, în sfârșit, îmi vedea în primul rând calitățile. Și eu le vedeam pe ale lor. Și parcă îmi pare rău că nu le-am spus și atunci cât sunt de frumoși. Nu credeam că le-ar fi păsat… Mai făceam câte o problemă de mate în pauze, mai bârfeam, mai stăteam în șir indian pe coridoare să ne treacă la fizică…Am păstrat legătura cu toți? Nu. Aș vrea să o reiau? Tot nu. Nu mă pricep la treburile astea de comunicare… știți voi… vorbită…
Îmi amintesc de ei, oamenii care la doar 14 ani, mi-au arătat că și eu contez…
******************************
Text scris pentru al unsprezecelea exercițiu din această provocare. Am sărit unul, ca încă nu mă duce mintea să scriu un anunț. Tema de azi, Îmi amintesc de.
