La prima vedere
Era o zi de mai când m-am îndrăgostit de ea la prima vedere. Cred că 22. Urcasem la etajul 2, în Cărturești Carusel, relaxată, cu cărțile la subraț. Dar pentru că nu ajunsese încă, m-am mai bâțâit puțin printe etaje. Apoi mi-am dat seama că lumea fremăta în jurul unei femei, acolo de unde tocmai plecasem. Mă așteptasem cumva la cineva mai… evident. În loc de asta, la o măsuță, am văzut o doamnă blândă, cu o energie foarte liniștită, blondă, cu cei mai prietenoși ochi albaștri pe care îi văzusem vreodată. Nu părea să aibă mai mult de 40 de ani (deși avea, am aflat mai târziu). Nu auzeam ceea ce murmură, întorcându-se când în dreapta, la traducătoare probabil, când în stânga, la o altă doamnă, care îi vorbea entuziasmată, vizibil emoționată că se află acolo.
În undeva mai în spatele lor erau câțiva tineri despre care urma să aflu că sunt tineri pasionați de actorie, invitați de la un liceu. Pe scara spiralată din dreapta și în față începuseră să se strângă tineri de toate vârstele: de la copii care probabil abia învățaseră să citească, la oameni (cică) în toată firea, ca mine. Așezați pe jos, turcește sau în genunchi sau pur și simplu rezemați cu balustrada drept spătar, o priveau absolut hipnotizați. Și nu era greu de înțeles de ce. Nu auzeam încă ce spune, dar după mimica ei însuflețită și reacțiile celorlalți știam că este important și interesant deopotrivă. Ridica din când în când privirea, aprobând câte un interlocutor.
Nu mai știu cât am stat acolo exact, dar știu că a trecut mult prea repede. Ascultam fascinată, fără să înțeleg o iotă din context, căci pe atunci nu îi citisem încă scrierile. Și m-am bucurat că luasem 3 cărți pentru autograf. Iar când mi-a venit rândul și aveam o hârtiuță cu numele meu în carte, să îi fie mai ușor, iar ea m-a complimentat pentru idee, am roșit ca o școlăriță care primește primul ei compliment. Aveam să ajung acasă și să devin una cu volumul pe care tocmai luasem autograf, să îl citesc în câteva ore, printre sughițuri de plâns, suferind pentru fiecare personaj în parte.
Știu, dragostea și îndrăgostirea sunt de multe feluri. Se întâmplă să nu fiu cea mai romantică boabă din păstaie. Dar absolut nimic pe lume nu se compară cu scânteia dintre un cititor și un autor pe care îl admiră sau pe care urmează să îl admire. Cu senzația pe care o ai când în fața ta se află un om care poate să tragă din tine lacrimi și sânge și să scrie cu ele, urmând să îl iubești pentru cât te face să suferi. Cu respectul dintre cei doi și magia cu care se uită unul la celălalt, apoi la ceilalți. Cu complicitatea care apare între oameni care admiră același artist. AȘA, dragii mei, mă îndrăgostesc eu cel mai des. Și așa ador să îmi fie frântă inima.
******************************
Text scris pentru al nouălea exercițiu din această provocare. Tema de azi, Îndrăgostire.
