Globul

Am primit Globul de ziua mea de nume, în urmă cu vreo 20 de ani, de la o prietenă de-ale mamei. Nu i-am dat atunci prea mare importanță deși, în simplitatea lui, era deja fascinant. Așa că am decis că va veni cu mine. Și mă însoțește de atunci.

Este destul de mare încât să îmi stea lejer în palmă, iar domul mic de sticlă a fost cândva mai transparent. Dar Fecioara ținându-și inima, sub mantia ei albastru închis și nimbul auriu, a avut mereu același zâmbet cald, liniștit, lipsit de judecată.

Țin globul, îl scutur și mă relaxez. Au trecut cel puțin 3 ani de când nu m-am mai pierdut în el. Îmi place să văd cum se așează sclipiciul alb cu reflexe albastre, verzi și turcoaz prin lichidul dens. Uneori, în loc să îl scutur, l-am întors lent în față, până s-a scurs toată pudra în partea îngustă, pentru ca apoi să încerc să acopăr statueta cu ea. Mă liniștește.

În reflexele alea văd serile mele de adolescentă, când încă eram acasă la ai mei. Văd anii de cămin, când se jucau cu el colegele de cameră sau prieteni veniți în vizită. Cu facultatea pentru care învățam și îmi ridicam ochii la el să îi odihnesc.Și văd încă vreo 11 ani trecuți de atunci, pe nesimțite, de parcă au fost ieri. Nopți când veneam sau plecam la locul de muncă din call center, colectivul unit dar și burnoutul din turism și prezentul, uneori stresant, dar cu cel mai sănătos mediu de până acum.

Globul stă uneori pe raft, uitat. Artefact al trecutului meu, al ultimilor ani de copilărie, al tinereții și al adultului de acum. Mă cunoaște, asemeni unui înger păzitor. Un horcrux creat la flacăra mică a suferinței și a fericirii, pe care le-a absorbit din lacrimi și zâmbete, în loc de sacrificiu uman. Un prieten vechi, tăcut, lipsit de judecată, asemeni Fecioarei care, din liniștea lui, îmi place să cred că mă protejează.

******************************

Text scris pentru al doisprezecelea exercițiu din această provocare. Am sărit unul, ca încă nu mă duce mintea să scriu un anunț. Tema de azi, Obiect