Ephialte de Cristinne CC

by lucianacorlan · Published 09/02/2022 · Updated 07/02/2023

Seria Ephialte a aparut intai in 2017, la Editura Quantum Publishers. A fost re-editată anul trecut, la Editura Creator, care aparține Grupului de Firme Libris. Astăzi vorbim despre serie, așa cum a apărut ea cel mai recent.

Volumele, 4 la număr, completate de un „spin-off”, au nume care ne plimbă prin evoluția personajului principal: Începutul unui coșmar, Trezirea unui coșmar, Umbra unui coșmar, Împlinirea unui coșmar și în sfârșit, Recviem pentru Alisia & Cosmarul lui Maximilian Novac. Puteți să cumpărați toată seria direct, tot de pe Libris.ro.

Trebuie să spun că îmi plac în mod deosebit copertele. Cred că sunt absolut superbe cu fondul foarte închis și contrastul de alb/ albastru. Cel mai mult îmi place totuși faptul că scrie pe fiecare, atât frumos în față cât și pe cotor, NUMĂRUL ȘI NUMELE VOLUMULUI. Au toate același format, aceeași textură, se completează și au armonie. Pot să aud un „Așa se face!!!”, vă rog frumos? Mulțumesc!

Ce sunt Ephialtele?

După cum aflăm în la începutul volumului 2 al seriei, Ephialtes este o tulburare de anxietate identificată în 1753 de către John Bond. Asta după ce în secolul 2 e.n., medicul grec Galen denumise deja coșmarurile în acest fel. Desigur, veți găsi mai multe detalii în introducerea despre care vorbesc.

În carte, Ephialtele sunt ființe care se hrănesc cu energia oamenilor. Iar explicația ne ajută să înțelegem mai bine starea indusă de aceste ființe. Și anume sleep paralysis. Mă tem că nu cunosc termenul aferent în română. Este acea senzație care apare când coșmarurile se simt foarte reale, își este foarte frică, ești cumva între somn și trezire și ai senzația că o să mori.

Povestea

Acțiunea se petrece la aproximativ 500 de ani in Viitor, intr-o Lume Noua post apocaliptica. Un Cataclism lasa din toata Planeta un singur continent, cu Oameni, Ephialte și Umbre care fac ce se poate pentru Supraviețuire.

Te puteai naște Om, dar nu una dintre cele din urmă. Viitoarele Ephialte începeau să și piardă pofta de mâncare undeva în adolescență, urmând apoi un proces destul de neplăcut, poate chiar dureros, prin care începeau să simtă foame de energie. Nimeni nu părea să știe cum se naște o umbră totuși.

Alisia Novac este o tânără Ephialt, aflată la puțin peste 3 ani de la inițiere. Este destul de matură cât să aibă singură grijă de ea, dar destul de tânără încât să ia și decizii destuuul de proaste. Decizii care o duc în mijlocul unui adevărat joc de puteri, între reprezentanți de vază ai celor 3 tipuri de ființe care se află acum în lume. „Acum” fiind în lumea nouă, de peste 500 de ani… Pe drum își face, desigur, deopotrivă prieteni și dușmani, unii mai surprinzători ca alții în unele situații.

Am găsit fascinant felul în care cartea a „lovit” diferit acum, când am 32 de ani, față de când am citit prima dată primul volum și aveam puțin peste 29. Atunci am fost fascinată de ceea ce poate să facă Alisia și de cum pare să danseze în energie. De data asta am văzut altfel nivelul de maturitate al personajului principal, trăirile ei. Este posibil să fie și prin prisma faptului că eu însămi trec cumva printr-o perioadă de transformare, este posibil să se fi schimbat ceva în mine în acești ani. Oricum, felul în care cărțile dețin puterea asta de a ajunge diferit la oameni diferiți, de cele mai multe ori fix când au nevoie, este absolut superb.

Ce mi-a plăcut mai puțin

Mi-ar fi plăcut sa existe o harta a Noii Lumi undeva la început de volum. Pentru că acțiunea se petrece oarecum într-o Românie post-apocaliptică, am avut tendința să urmăresc pe hartă unde sunt sau unde se duc personajele. Dar îmi tot aminteam apoi că probabil Lumea Nouă arată diferit.
Pentru că în ultima vreme am puterea de concentrare a unui peștișor auriu, mi-a fost un pic mai greu să urmăresc atâtea volume. Dacă ar fi să aleg, preferatele mele sunt 1 și 4, urmate de 2. Iar pe ultimul loc, 3. Deși interesant prin locul în care se află personajul din punct de vedere emoțional, mi s-a părut totuși că acele informații s-ar fi putut afla cumva în 2 și 4. Dacă o să vă găsiți în situația mea, ascultați aicișa ce zice sora voastră, 4 MERITĂ iar 3 are subtilități pe care le veți înțelege în el.
Mi-ar fi plăcut ca Alisia să fie descrisă mai mult de ea însăși, fizic. Deși ADOR faptul că nu este narcisista lui „Vai, săraca de mine, sunt atâta de frumoasă de-mi vine să mă pup când mă văd și nu știu de ce cad lați bărbații pe lângă mine!!!”, am înțeles mai bine cum arată abia prin ochii perechii ei, Max. A fost ca și cum am trăit 4 volume în pielea și perspectiva unui personaj care se uită EXTREM de rar în oglindă și mi-a fost destul de greu să-i ghicesc vârsta în ani… umani să zic așa. Eu am avut nivelul ei de „maturitate” până undeva spre 30, așa că comportamentul nu mi-a dat multe indicii.

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut că nu există triunghi amoros, nu toți bărbații cad leșinati la picioarele ei imediat ce o vad, nu este cea mai frumoasă din încăpere. Îl cunoaște la începutul aventurii pe Andreas, un bărbat ceva mai în vârstă decât ea (de care trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit) și prietenia lor evoluează absolut superb.
Am simțit că mă maturizez o dată cu ea. După cum spuneam, mi se pare că comportamentul ei emoțional este destul de credibil pentru cineva aflat oriunde între 15 și 30 de ani. Poți fi matur în diferite feluri. Ca femeie, poți fi independentă, adult responsabil și profesionist în public, și epavă emoțională. Alisia este super complexă din punctul ăsta de vedere, ca mai toate personajele feminine de altfel.
Femeia asta NU face pe victima și nu dă semne că ar fi vreo narcisistă în devenire. Își asumă eșecurile, deși se mai dă pe alocuri cu fundul de pământ pe seama lor și este ușooor dramatică. Mi-au plăcut momentele alea și mi-a plăcut cum uneori rămânea căpoasă deși începea să-și dea seama că nu are dreptate. Iar apoi încerca să îndrepte lucrurile, uneori fără să recunoască ce a zdrelit. Mi se pare că genul ăsta de reacții, care cresc pentru ea în materie de asumare ne ajută să o vedem cum se maturizează.
Nu este definită de puterile ei și pe faptul ca este „specială”. Este cumva chiar intimidată de ele și încearcă să le facă față. Încearcă și reușește să fie cineva și fără caracteristicile astea supra-omenești. Este caracterizată mai ales de trăirile ei, de lupte interioare, de felul în care ia decizii. Este condusă de vină și am fost surprinsă alături de ea în momentele în care mi-am dat seama că nu este singură.
Mi-a plăcut relația ei cu Max. Ăștia doi nu sunt siropoși. Sunt uneori PREA protectori unul cu altul? Da! Dar ce îndrăgostit nu ar fi așa? Deși ideea asta de a te îndrăgosti de dușman nu este chiar cea mai originală din literatură, îmi place magnetismul dintre ei. Mi-au lăsat mereu senzația unor magneți care se atrag deși ar vrea să se respingă.
Personajele secundare sunt iarăși foarte interesante. Avem, desigur, o singură perspectivă asupra lor, iar ea este subiectivă. Asta m-a făcut să le urăsc și să le iubesc în același timp, în funcție de ce simțea Alisia la momentul respectiv. Nimeni nu este alb sau negru, totul este gri. Și sunt toate pe un spectru destul de larg de nuanțe.
Din nou, personajul „principal” negativ. Deși nenea ăla nu prea este prezent și apare de câteva ori cu niște replici de uneori te întrebi de unde le scoate, ABSENȚA lui provoacă frică. Nu știi unde este, ce face, ce-o mai fi inventat. Inspiră teroare prin fapte, iar ăsta e un nivel special de antagonism. Acum că mă gândesc, nu țin minte să fi întâlnit vreodată în cărți pe cineva ca el, care să provoace atâta pagubă fiind totuși atât de absent.
Mi-a plăcut mult și personajul mai puțin principal negativ, Victor. Cu un mister și o eleganță care mi-au amintit de Boogie Man din Rise of the Guardians (nu râdeți) și Benedict Cumberbatch deopotrivă, Umbra asta are ceva al lui. Îmi plac la nebunie personajele negative complexe, pe care ai vrea să le iubești, să le compătimești, să le pupi până le trece supărarea și tot cauți motive să o faci.

Varianta video a recenziei este mai jos.