De la alucianna.ro la lucianacorlan.ro
Bine ați venit pe lucianacorlan.ro! În sfârșit mi-am luat inima în dinți și am făcut și asta. Sunteți pe al patrulea blog! Mă gândesc de ceva timp să fac schimbarea asta: să trec de la alucianna.ro la lucianacorlan.ro. Vorbim aici atât de domeniu cât și de numele în sine. Este posibil ca voi, cei care citiți asta, să fi remarcat schimbarea, pentru că m-ați găsit direct aici. Sau nu, pentru că ați fost redirecționați, tema este cam aceeași iar tranziția a fost, sper, lină.
De ce lucianacorlan.ro?
În primul rând… DUH! Așa mă cheamă!
De-a lungul timpului, Alucianna a fost pentru mine pseudonim, identitate, iar acum devine cumva trecut. Pe vremea când am luat pseudonimul eram acasă, la ai mei, unde lumea mă știa drept Andreia, și, mult mai frecvent folosit, Corli. Nu era mai nimeni conștient că eu am de fapt două nume. Alucianna era un alter ego. Cu doi de N, că am auzit eu că dă bine la Feng Shui să dublezi consoana. Și așa a apărut mailul alături de Hi5 și ce mai exista la vremea aia.
Au început să îmi spună Luciana abia la vreo 19 ani, la facultate, pentru că eram două Andree în grupă și aceleași două în camera de cămin. Așa că a trebuit să profit de faptul că am un al doilea nume și să îl folosesc. Când am trecut la domeniu am ales tot alucianna pentru că așa era cumva firesc.
Acum m-am mutat iar pentru că vreau de vreun an și un pic să îl schimb. Pentru că e mai ușor să spun oamenilor lucianacorlan.ro decât Aluciana cu doi de N când mă întreabă de blog. Pentru că cred că este și un pic mai OK din punct de vedere SEO să mă cheme peste tot la fel (posibil să mă înșel), pentru că mi se pare mai bine pentru Brandul meu personal (mamă cum sună asta) să am treburile în aceeași găleată, cu nume și prenume în loc de pseudonim. Mi se pare că asta a rămas o treabă care se aplică acum mai degrabă la Bloggeri deja consacrați și la artiști, nu la „persoane fizice”.
Nu mai spun că îl plăteam trimestrial iar acum o voi face anual. Bușisem culisele de vreo două ori cu subdomenii, baze de date, instalat și dezinstalat chestii, eeeeeeeeeee Macarena! Și mă zăpăcisem și eu în ce mai vreau și ce nu din culisele alea.
Și mai presus de toate pentru că după tot circul ultimilor 4 ani, aproape 5, cu schimbare de job, de hobby, de oameni de câte și mai câte în viața mea, după un an și ceva de terapie, simt cumva că m-am redescoperit.Și aveam nevoie să o iau cumva de la zero. Mi-am învățat (cred, sper) lecțiile, am mutat aici postări și povestiri de care eram atașată emoțional și înaintez. Și îmi place mult ce găsesc și ce se arată cumva în față. O iau pas cu pas, zi după zi, pe măsură ce se ridică ceața. O să mai dau în gropi? DA! Oricine mă cunoaște și în viața reală de mai mult de 5 minute ȘTIE că am un talent demențial în a merge pe drumuri de munte poticnit, icnit, încet și sigur, pentru ca apoi să mă împiedic (cu foarte mare grație, cum altfel?) pe drum drept.
Dar trebuie să o las pe Alucianna în urmă.
Domeniu și Hosting
Sunt pe domeniu și hosting la Hostico.ro și așa am să fiu tătă viața. Pe fostul blog erau separate, aici lucianacorlan.ro a venit la oferta, cu găzduirea. I-am ales în urmă cu ceva timp, în 2013, când am trecut prima dată pe tarlaua mea. Mi-au fost mereu de foarte mare ajutor în materie de Customer Service. Că eu sunt specială, îmi plăcea încă de atunci să nă joc cu blogul până îl stric. M-au scos din vreo două încurcături (nu vă mai spun la ce ore), așa că nu puteam să plec de la ei.
Ce urmează să se întâmple
Păi pentru cititori nimic. Alucianna.ro este redirecționată încoace. Hostingul este anulat și va expira cam pe 2 Mai. Domeniul în sine ar expira prin August, dar are și el reînoirea dezactivată. Planul este să îmi țin aici povestirile. Poate pe viitor și jurnale de călătorie. Nu știu. feeling cute, vedem mai încolo.
Cert este că o să rămână un proiect de suflet. Nu mai am absolut nici un chef de advertoriale și colaborări de amorul artei, de articole scrise de dragul de a scrie.
Dacă vă place de mine vă puteți abona. Dacă ați ratat formularul ăla pop up, nu e bai, mai e unul la secțiunea Contact. Nu este genul de abonare care vă anunță imediat ce scriu. O să creez cu mânuța mea un newsletter, cam o dată pe lună, cu ce am postat în ultima vreme și poate ce am pus pe YouTube, un rezumat, un ceva, de unde să vă duceți direct la ce vă interesează. Nu vreau să spamez, că și pe mine mă calcă pe nervi mailurile alea, ci să vă pun la curent.
MULȚUMESC
Se pare că s-a adunat în ultima vreme pe Insta și pe unde mai am chestii o comunitate mică dar, zic eu, de oameni MIȘTO. Nu prea comentați voi așa pe la postări, dar îmi mai scrieți pe privat. VĂ MULȚUMESC de vă sar capacele pentru fiecare mesaj în care îmi spuneți că vă place vreo povestire, în care îmi recomandați câte ceva sau îmi dați un sfat sau o părere. Contează enorm. Sunt aici, sunt și mă simt mică, dar susținerea asta mă face să mă simt și caldă și pufoasă. Sunteți mișto! Nu că vă laud că sunteți acilișa la mine. Dar sunteți!